La data de 06.05.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor L. A., M. G. D., M. I. O., C. D. M., I. A. I. M., O. M. O., K. J. şi M. V., pentru săvârșirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc, în formă continuată.
Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, în perioada aprilie 2018-noiembrie 2018, inculpaţii L.A, M. G. D. şi M. I. O. au constituit un grup infracţional organizat la care au aderat inculpaţii M. V.,O.O., K. J. şi I. A. I. M., în vederea comiterii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată, activitatea membrilor grupului infracţional constând în luarea rezoluţiei infracţionale de a înfiinţa culturi de cannabis în scop de comercializare.
S-a reţinut faptul că membrii grupului au întreprins demersurile necesare pentru amenajarea de locaţii, studierea modului de creştere a plantelor de cannabis, achiziţionarea de echipamente, instalaţii şi nutrienţi, inculpaţii înfiinţând culturi de cannabis în scop de comercializare, într-un număr de 3 imobile situate pe raza comunei Tărtăşeşti şi a oraşului Răcari.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, în imobilul situat în comuna Tărtăşeşti, sat Tărtăşeşti, jud. Dâmboviţa, a fost găsită o cultură de cannabis constituită dintr-un număr de 155 plante cannabis, cu masa netă verde în cantitate de 157.800 grame şi masa netă uscată de 34.470 grame precum şi cantitatea totală de 11.200 grame cannabis, cu masa netă după uscare de 5584 grame.
În comuna Tărtăşeşti, sat Gulia, județul Dâmbovița, cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost găsită o cultură de cannabis constituită dintr-un număr de 350 plante, cu masa netă verde în cantitate de 82.650 grame iar în oraşul Răcari jud. Dâmboviţa, a fost găsită o cultură de cannabis constituită dintr-un număr de 98 plante de cannabis, cu masa netă verde în cantitate de 26.250 grame precum şi cantitatea de 900 grame cannabis,destinaţia culturilor de cannabis şi respectiv a cannabisului fiind comercializarea.
În cauză au fost instiuite măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.